Imprimă această pagină
Luni, 31 July 2017 00:00

Anunt concurs referent de specialitate așezăminte culturale

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 Casa Municipală de Cultură ,,Mihail Sadoveanu Pașcani , cu sediul în Pașcani, str. Moldovei, nr.2,   organizează, în baza HG 286/2011 actualizat, concurs de recrutare pentru ocuparea, pe durată nedeterminată, a postului contractual vacant de  referent  de specialitate așezăminte culturale ,studii medii, grad profesional debutant, din cadrul Compartimentului de Specialitate .

  Documentele solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului de concurs:

    a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;  
    b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;  
  c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor  acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;    

  d) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are  antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
 e) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
    f) curriculum vitae; 

REGULAMENTUL COMPLET IL GASITI IN ATASAMENTUL DE MAI JOS.

Citit 1470 ori
Descarcă ataşamente:
Login pentru a posta comentarii